
O nouă șosea, extrem de importantă pentru timișoreni și nu numai, va fi deschisă pentru trafic în câteva luni. Este vorba despre noul drum de legătură cu autostrada A1, iar stadiul lucrărilor depășește 40%.
Acest drum de legătură va avea o lungime de zece kilometri și va fi construit cu un profil de drum național cu patru benzi de circulație, oferind astfel o rută nouă pentru ca șoferii să ajungă mai rapid de la Timișoara la autostrada A1.
Traseul acestui drum de legătură începe cu aproximativ 300 de metri înaintea intersecției dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), unde va fi amenajat un nod rutier, și continuă pe direcția nord-est, spre autostrada A1.
Lucrările la acest proiect au fost reluate la mijlocul acestei luni, după o pauză cauzată de sărbătorile de iarnă.
„Am avut o discuție cu cei care lucrează la descărcarea de la Sânandrei (n.r. – Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj S.A.), pe acei zece kilometri. Și eu, și domnul director Pistol (n.r. – Cristian Pistol, directorul CNAIR), am primit asigurări că, la sfârșitul acestei veri, în august, maximum septembrie, se va termina această investiție. Au ajuns undeva la 40%. E o lucrare care în 7-8 luni poate fi terminată”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, zilele trecute, la Timișoara.
Contractul anterior, semnat cu firma Todini Costruzioni S.p.A., a fost reziliat în august 2023. Lucrările, care au început la finalul anului 2021, ar fi trebuit să dureze doar un an și jumătate, însă stadiul acestora era de aproximativ 25% la momentul rezilierii contractului, din cauza neîndeplinirii obligațiilor de către firmă.
La licitația pentru noul contract, lansată în octombrie 2023, au fost mai multe oferte. La începutul anului 2024, în luna februarie, reprezentanții DRDP Timișoara au anunțat că cea mai bună ofertă a fost depusă de asocierea DRUMURI și PODURI BANAT S.R.L. & MAXAGRO CENTER SRL & OPR ASFALT S.R.L. & OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS S.A., care ar fi realizat proiectarea și execuția lucrărilor restante pentru suma de 260 de milioane de lei.
Cumulat, acest rezultat a fost contestat la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) și a fost urmat de o acțiune în instanță la Curtea de Apel București. După reevaluarea ofertelor, firma care se va ocupa de acest proiect a fost schimbată, fiind desemnată ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI A R L CLUJ S.A., care a contestat procedura inițială din iarnă.