Din oras

Se schimbă regulile jocului. Primăria preia în totalitate salubrizarea și deszăpezirea, fără SDM

În ciuda determinării de a gestiona „pe cont propriu” serviciile de salubrizare și deszăpezire, conducerea a fost nesigură cu privire la modalitatea de implementare. La început, se dorea ca SDM să înființeze o firmă pentru a gestiona aceste servicii. Totuși, în final, noul SRL va fi direct deținut de primărie, prin intermediul consiliului local.

„Am decis totuși să nu facem o societate la SDM, ci să creăm o societate cu capital propriu. Aș dori să subliniez că, deocamdată, nu discutăm despre încredințarea unui contract, ci doar despre pașii necesari pentru înființarea societății. (…)

Va exista un capital social de 36 de milioane de lei, estimăm că este nevoie de aceste investiții pentru achiziționarea utilajelor necesare. Așa cum am menționat și anterior, inițial utilajele vor fi închiriate. (…) Deci, după discuția de săptămâna trecută, am ales o abordare mai puțin contestabilă. Sper ca, prin aceasta, să răspundem și îngrijorărilor legate de interpretarea acestui text de lege”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noua firmă ar trebui să devină operațională în jurul mijlocului lunii martie, când se va încheia contractul cu Brantner. Liberalul Simion Moșiu a subliniat că termenul este destul de strâns pentru obținerea avizelor necesare.

Primul plan și anularea licitației

Pe 17 ianuarie, reprezentanții primăriei au votat două proiecte de hotărâre: unul pentru aprobarea studiului de oportunitate privind gestionarea serviciului printr-o firmă înființată de SDM și altul pentru a mandata reprezentanții primăriei din SDM să înființeze firma. Acestea erau pașii inițiali necesari pentru operaționalizarea firmei.

Chiar dacă proiectele au fost aprobate fără dificultăți, au existat critici din partea liberalului Dan Diaconu și social-democratei Roxana Iliescu. Mai exact, „capitalul social trebuie să fie asigurat de unitatea administrativ-teritorială, adică de autoritatea publică locală”, a menționat Diaconu, idee reluată ulterior și de Iliescu.

Inițial, s-a argumentat că noua firmă ar putea folosi mai eficient utilajele Societății de Drumuri Municipale dacă aceasta ar fi înființată de SDM. Însă, din cauza „semnelor de întrebare” ridicate de consilierii locali, administrația Fritz a reanalizat acum proiectul.

În general, primăria a declarat că își dorește să preia serviciul direct, deoarece nu a găsit o firmă care să îndeplinească toate cerințele solicitate.

Au fost depuse două oferte: una de la BRANTNER SERVICII ECOLOGICE – operatorul actual – și alta de la POLARIS M. HOLDING. Prima a depus și trei contestații. Aceste contestații au fost respinse, însă licitația a fost anulată, deoarece niciuna dintre ofertele prezentate nu a fost admisibilă.