In vizor

Timişoara: Bărbat găsit mort, după ce s-a prăbuşit de la etajul 4 al unui imobil

Un bărbat în jur de 50 de ani a decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri situate în centrul orașului Timișoara. La locul incidentului au intervenit echipaje de Poliție, pompieri și ambulanță.

Conform primelor informații, bărbatul se afla la etajul 4 al clădirii când a picat pe terasa de la etajul 1, pe strada Episcop Augustin Pacha din centrul Timișoarei.

Echipaje de pompieri și SMURD, precum și Poliția, au fost mobilizate la fața locului.

Medicii au confirmat decesul bărbatului.

”În această dimineaţă, în jurul orei 8:30, poliţiştii Secţiei 1 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit pe terasa unui bloc de la etajul 1, de pe strada Augustin Pacha, din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Bucureşti, care ar fi căzut de la etajul 4 al imobilului, acesta fiind decedat. În acest caz, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiş.