Structurat după modelul competițiilor sportive, cu probe de tip „ștafetă”, „semimaraton” și „maraton”, cu întrebări din literatura română, istorie, geografie, arte, sport și alte domenii, evenimentul a reunit, pe tot parcursul desfășurării, curiozitatea, spiritul competitiv, umorul și buna dispoziție.
În acord cu ideea de „eveniment altfel”, deschiderea nu a fost marcată prin discursuri, ci printr-o sesiune de încălzire fizică, coordonată de colegi de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, care a adus energie suplimentară și zâmbete participanților.
Un rol esențial în crearea atmosferei l-au avut moderatorii – personalități ale vieții culturale timișorene: Adriana Babeți, Marcel Tolcea, Robert Șerban, Borco Ilin, Alexandru Potcoavă, Gabriela Muntean, Alexandru Higyed – care au reușit să îmbine rigoarea culturală cu umorul, spontaneitatea și dialogul cu publicul.
Și premiile au urmat conceptul evenimentului, combinând elemente din zona sportului și a culturii – vouchere la Cărturești, rucsacuri, tricouri, termosuri și alte obiecte tematice, câștigătorii plecând acasă vizibil încântați de acestea.
„Maratonul de cultură” a arătat încă o dată capacitatea Universității de Vest din Timișoara de a-și adapta formatele culturale la dinamica generațiilor actuale (elevi și studenți), dar și la așteptările comunității în sens larg. Numărul mare de participanți, atmosfera entuziastă și ecourile pozitive ale evenimentului au confirmat că un astfel de format poate aduce cultura mai aproape de publicul actual.









