
Un tânăr de 20 de ani a fost oprit de paznicii unui liceu în care voia să intre cu o macetă.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi, marţi la prânz, că un tânăr este reţinut de personalul de pază al unei unităţi de învăţământ de pe strada Pestalozzi, întrucât dorea să intre în incinta acesteia, deşi nu este elev acolo.
Poliţiştii au constatat că este vorba de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care avea asupra sa un obiect ascuţit-înţepător.
Tânărul a fost dus la sediul Poliţiei pentru stabilirea întregii situaţii de fapt, poliţiştii făcând cercetări în baza unui dosar penal deschis pentru “port sau folosire fără drept de arme periculoase“.
Potrivit presei locale, tânărul avea la el o macetă, iar incidentul a avut loc la Liceul ”Jean Louis Calderon”.