
Tunelurile situate între Margina și Holdea se află la limita județelor Timiș și Hunedoara.
Cele două structuri vor fi unice în România datorită deschiderii lor foarte mari la intrare. Accesul din autostrada A1 se va face direct în tunel, pe două benzi plus banda de urgență, ceea ce va oferi o lățime totală de 11,35 metri pe fiecare sens de circulație.
„Din toate discuțiile cu constructorul, din martie se va începe săparea efectivă a tunelelor, ceea ce este un lucru bun. Sperăm să finalizăm o altă temă în lunile următoare. Suntem în termen, oricum. În martie se va începe săparea tunelelor”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, joi, la Timișoara.
Conform DRDP Timișoara, atunci când va începe forarea tunelului 1, lucrarea se va efectua pe o lungime de 75 de centimetri sau maxim 1 metru. Aceste lucrări vor avea loc sub „umbrele de țevi” înclinate, de 15 metri lungime, cu o suprapunere de 4 metri. La fiecare 75 de centimetri de forare, se vor monta plase, se vor introduce ancore și se va injecta, sub presiune, beton special, folosind mașini de torcret. Muncitorii vor avea parte de măsuri speciale de siguranță pe șantier.
Specialiștii în geologie vor fi mereu prezenți pe teren pentru a analiza natura solului și a indica tehnologia potrivită pentru execuție.
Reamintim că contractul cu asocierea care se ocupă de lucrări – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT – a fost semnat în luna octombrie 2022. Proiectul include secțiunea E, care conține tuneluri, dar și finalizarea secțiunii D, de aproximativ patru kilometri. Lungimea totală a celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 kilometri. Antreprenorul trebuie să finalizeze în cadrul contractului și opt lucrări de artă, inclusiv un viaduct de 1.076 metri, ce necesită complexitate tehnică ridicată.
Valoarea contractului este de 1,8 miliarde lei, adică puțin peste 370 milioane de euro, fără TVA (2,2 miliarde lei sau 436 milioane de euro, cu TVA), finanțarea fiind asigurată prin PNRR. Contractul are o durată de 165 de luni: 11 pentru proiectare, 34 pentru execuție și 120 de garanție a lucrărilor.
Având în vedere că ordinul de începere a fost emis în decembrie 2022, lucrările ar trebui să fie finalizate în a doua parte a anului 2026. Proiectarea a fost completată înainte de termen, iar în luna iulie 2023, reprezentanții DRDP Timișoara anunțau că utilajele au început deja să lucreze pe șantier. Au existat îngrijorări privind finalizarea la timp – până la sfârșitul anului 2026 – și posibila pierdere a fondurilor PNRR.
Cu toate acestea, cu ocazia unei vizite din luna mai pe șantier, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au declarat că nu există motive de îngrijorare.
În luna octombrie 2024, cu sosirea echipelor de la Euro-Asfalt pe șantier, au început ultimele pregătiri pentru lucrările la tuneluri.