In vizor

Proprietarul Napolact vinde afacerea din România către cel mai bogat om din Ungaria

Compania olandeză FrieslandCampina a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operaţiunilor sale din România, incluzând brandul Napolact şi facilităţile de producţie din Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, conform Profit.ro..

 

Decizia este explicată ca venind în urma unei analize strategice a activităţilor FrieslandCampina în România şi este aliniată cu strategia Diviziei Europene RFC de a se concentra pe pieţele sale principale, pe segmente de creştere cu valoare adăugată, pe sinergii la nivelul companiei şi pe pieţele în care laptele provenit de la fermierii membri Royal FrieslandCampina poate fi valorificat în mod optim,.

Bonafarm Group este un grup agricol maghiar, controlat de Sándor Csányi, directorul executiv al grupului bancar OTP, cel mai bogat om din Ungaria şi cel mai important investitor în agricultura din ţara vecină, relevă datele analizate de Profit.ro. Include mai multe firme care operează în agricultură şi producţia alimentară, atât în producţia primară, cât şi în procesare – producţia de culturi şi seminţe, creşterea animalelor (porcine, păsări de curte şi bovine de lapte), fabricarea de carne, lapte şi produse vinicole. La acest moment, Csany este creditat de Forbes cu o avere de 1,9 miliarde dolari, conform Profit.ro.

„FrieslandCampina România are o istorie bogată şi o poziţie puternică pe piaţa locală, brandul Napolact fiind unul dintre cele mai apreciate din România. Compania este bine condusă de manageri experimentaţi, susţinuţi de o echipă de oameni excepţionali. Astfel, decizia de a renunţa la aceste operaţiuni nu a fost luată cu uşurinţă. Acest pas ne permite să aliniem mai bine portofoliul european cu strategia noastră de a maximiza valoarea laptelui produs de membrii Royal FrieslandCampina, permiţându-ne să ne concentrăm resursele mai eficient. În acelaşi timp, tranzacţia oferă noi oportunităţi de creştere pentru afacerea din România şi pentru brandul Napolact sub conducerea unui partener cu o prezenţă regională mai puternică”, spune Dustin Woodward, Preşedintele Royal FrieslandCampina Europa.

Acordul priveşte participaţia Royal FrieslandCampina în entitatea românească ce deţine brandul emblematic Napolact, operează două unităţi de producţie moderne în Cluj-Napoca şi Târgu Mureş şi are aproximativ 400 de angajaţi. Tranzacţia este supusă aprobărilor uzuale de reglementare, inclusiv avizului Consiliului Concurenţei din România, şi se estimează că va fi finalizată până la sfârşitul lunii decembrie 2025.

Puncte de lucru vor fi închise în Timiş, Cluj, Dolj, Bihor, Satu Mare, Constanţa, Sibiu, Hunedoara, Iaşi, Sălaj, Mureş.