Recomandarea de weekend | Editorial Visit Timiș
Primăvara asta, pune pauză și ieși în natură
La Duboz – Nițchidorf, în Lunca Pogănișului, înflorește spectaculoasa lalea pestriță – de obicei prin martie și început de aprilie, dar totul depinde de capriciile vremii.
Drumeție la laleaua pestriță & prânz la stână
Duminica, pentru grupuri de minimum 10 persoane, experiența îmbină mișcarea în aer liber cu gustul autentic al preparatelor locale, într-un decor deschis, între câmp, apă și pădurice.
12:00 – Drumeție către locul unde înflorește laleaua pestriță, cu oprire la stâna de pe Lunca Pogănișului pentru a vedea animalele din fermă (oi, măgari, vaci).
13:00 – Prânz la stână, pregătit din produse locale (meniul este anunțat la începutul săptămânii).
14:00 – Timp liber pentru relaxare: jocuri, plimbări, lenevit pe căpițe sau pur și simplu stat la soare.
Pe tot parcursul zilei, grupul este însoțit de Denisa Drăghici, coordonator al proiectului, care adaugă povești despre locuri, istorie și atracțiile din zonă.
Recomandăm participarea alături de un ghid local – stâna este situată pe malul Pogănișului, iar câinii care păzesc zona sunt foarte vigilenți.
Nu uitați încălțămintea potrivită pentru teren umed, mai ales după zile ploioase.
Detalii participare:
110 lei/adult
55 lei/copil
Participarea se face doar pe bază de înscriere, iar masa se rezervă cel târziu până vineri.
Denisa – 0728 370 198
Vero – 0738 037 989
O duminică simplă și autentică, în ritmul primăverii din Timiș.
