Cadavrul unui bărbat a fost scos de pompieri din râul Bega, în apropiere de Podul Michelangelo din Timișoara, luni după-amiază.
Un trecător a observat trupul care plutea pe apă și a sunat imediat la numărul de urgență 112.
La fața locului au sosit echipaje de Pompieri,, SMURD și Poliție.
Imediat după ce bărbatul de aproximativ 35 de ani a fost scos din apă, medicii au început resuscitarea, însă, din păcte, inima omului încetase să mai bată, astfel că salvatorii s-au văzut nevoiți să declare decesul.
Trupul neînsuflețit a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei.
Polițiștii urmează să stabilească identitatea bărbatului și cum a ajuns acesta în apele râului Bega.
Din primele cercetari, anchetatorii spun că este vorba despre un om al străzii.
“Polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar afla în apă lângă un ponton special amenajat de pe râul Bega, posibil decedat.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 45 de ani. În urma primelor verificări, pe corpul acestuia nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, transmit reprezentantii IPJ Timis.
