Poliţiştii din Timiş fac, joi dimineaţă, 24 de pecheziţii domiciliare în localităţile Lenauheim, Giroc, Jimbolia şi Tormac, la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări. Potrivit poliţiştilor, presupuşii contrabandişti ar fi deţinut, transportat şi comercializat în judeţ ţigarete provenite din contrabandă.
Poliţia Română informează că joi dimineaţă, poliţişti din oraşul Sânnicolau Mare, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au pus în executare 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Timiş, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru contrabandă.
Potrivit sursei citate, percheziţiile se desfăşoară în localităţile Lenauheim, Giroc, Jimbolia şi Tormac.
„Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit faptul că mai multe persoane ar fi desfăşurat activităţi de deţinere, transport şi comercializare a ţigaretelor provenite din contrabandă, în judeţul Timiş”, precizează sursa citată.
Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş, specialiştilor Serviciului Criminalistic Timiş şi jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, în scopul documentării întregii activităţi infracţionale.
