
Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat, de la începutul acestui an, 289 verificări în cazul șantierelor din Timișoara, pentru a stabili modul în care se respectă legislația referitoare la gestionarea deșeurilor, protecția mediului, dar și deținerea documentelor necesare. Astfel, au fost aplicate 203 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 764.500 lei. Printre zonele în care s-au constatat nereguli se află șantiere de pe Strazile A. Demetriade, Dâmbovița, Oedip, Emil Cioran, General I. Dragalina, Piața Crucii, Iuliu Maniu, Martir Sebastian Iordan, 16 Decembrie 1989 etc.
Pe linie de mediu, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru deteriorarea spațiului verde, neamenajarea accesului auto și a drumului în șantiere, murdărirea căilor publice, neutilizarea containerelor pentru deșeurile rezultate și neasigurarea salubrizării organizării de șantier, depozitarea materialelor de construcții pe domeniul public fără achitarea taxei de ocupare a domeniului public. Pe linie de disciplina în construcții au fost constatate nereguli precum neîmprejmuirea corespunzătoare a șantierului, lipsa panoului de identificare, lipsa rampei de curățare, delimitări necorespunzătoare, nerespectarea termenelor de refacere a domeniului public etc.
Spre exemplu, un constructor de pe Strada Emil Cioran, în calitate de generator de deșeuri, nu a respectat obligația de a colecta deșeurile separate pentru asigurarea unui grad înalt de reciclare, la data verificării pe amplasament fiind depozitate deșeuri în cantități mari, precum folii, carton, găleți vopsea, țevi plastic, polistiren, plăci rigips, saci adeziv, piese mobilier. Din acest motiv sancțiunea aplicată a fost de 40.000 de lei, conform OUG 92/2021. O altă firmă care a depozitat direct pe sol, pe domeniul public, de Bdul Dâmbovița, resturi de materiale din construcții a fost sancționată cu 2500 lei conform HCL 320/2022. O altă societate care executa lucrări de construcții pe Bdul 16 Decembrie 1989, care nu a păstrat curățenia depozitând deșeuri din construcții sub schela amplasată la locație, a fost sancționată cu 2000 de lei, tot conform HCL 302/2022, iar o societate care nu a asigurat împrejmuirea corespunzătoare la un șantier de pe Calea Buziasului a fost sancționată cu 2500 lei, conform HCL 333/2022.