Din oras

Au început lucrările la Parcul „Județul în miniatură” din centrul comunei Moșnița Nouă

Au început lucrările aferente proiectului “JUDEȚUL ÎN MINIATURĂ – PARC TEMATIC ÎN LOCALITATEA MOȘNIȚA NOUĂ”.

Pentru început se vor realiza lucrări aferente organizării de șantier (pregătirea amplasamentului, toaletare vegetație existentă, etc) așadar, accesul la locul de joacă va fi permis până la începerea lucrărilor efective.
Pentru realizarea acestui obiectiv, Consiliul Județean Timiș a alocat suma de 𝟐.𝟔𝟓𝟒.𝟗𝟎𝟗,𝟔𝟓 𝐥𝐞𝐢.
Durata de realizare a acestui proiect este de 6 luni.
Proiectul „Județul în Miniatură – Parc Tematic în Moșnița Nouă” presupune amenajarea unui parc în care vor fi amplasate machete în miniatură ale celor mai reprezentative monumente istorice și obiective turistice din județul Timiș.

Avem toată încrederea că executantul lucrărilor își va finaliza lucrările în așa fel încât, în luna septembrie să ne bucurăm cu toții de un loc de joacă complet refăcut la nivelul așteptărilor dumneavoastră”, au transmis reprezentanții Primăriei Moșnița Nouă.

Mini-obiectivele care vor putea fi văzute de localnici și vizitatori în parcul din centrul comunei Moșnița Nouă sunt următoarele: Catedrala Mitropolitană, Palatul Episcopal Sârb, Sinagoga Cetate, Opera Națională, Biserica Nașterea Maicii Domnului de la Muzeul Satului Bănățean, Palatul Baroc și Palatul Miksa Steiner (fosta Bancă de Scont) din Timișoara, Conacul Nako din orașul Sânnicolau Mare, Conacul Liptay din comuna Lovrin precum și localitatea Charlottenburg, singurul sat rotund din România.

Exit mobile version