Din oras

Blocuri, clădiri comerciale, piațete, spații verzi și parcări în locul fostului abator

Fostul spațiu industrial din zona Complexului Studențesc, întins pe aproape 5 hectare, va fi transformat într-un cartier modern, cu trei cvartale de blocuri. Spațiile verzi trebuie să ocupe minimum de 30% spații verzi, dintre care cel puțin 10% vor fi pe sol natural.

Potrivit documentației, vor fi construite 17 clădiri cu destinații de locuințe, birouri, spații comerciale, hoteluri și servicii. De asemenea, zona va beneficia de aproximativ 1.600 de locuri de parcare, atât subterane, cât și la nivel, ascunse sub covoare verzi.

„Am avut mai multe discuții cu echipa care se ocupă de proiect, pentru că Abatorul și terenul de acolo e o zonă cu mare impact urbanistic și istoric pentru Timișoara. Acest proiect are potențialul de a transforma complet întreaga zonă, dându-i o nouă viață. Timișoara recâștigă un spațiu public valoros, abandonat de decenii, și ne salvăm o parte importantă din istorie: primul abator al orașului. Pentru prima dată, acest loc va fi deschis publicului, oferind acces la un patrimoniu până acum inaccesibil”, a declarat primarul Dominic Fritz.

În primă fază vor fi reabilitate clădirile istorice

Fostul Abator a fost proiectat de László Székely și construit în 1904-1905, la inițiativa Primăriei Timișoara. Dintre cele 11 clădiri construite inițiale, doar cinci au rămas astăzi picioare, dar necesită intervenții. Acestea sunt într-o stare acceptabilă, însă terenul este dezafectat. Ansamblul de clădiri ale abatorului are un caracter unitar și este monument istoric cu codul TM-II-m-A-06134.

Potrivit reprezentanților primăriei, investiția este împărțită în trei etape. În prima, dezvoltatorul va reabilita, conserva și da o nouă viață clădirilor monument istoric. În același timp, va amenaja o piațetă publică între clădirile reabilitate și va activa zona, demolând gardul care o ține închisă.

Terenul are o suprafață de 48.877 mp și este deținut de GOLDALE REAL ESTATE SRL, parte din grupul Țiriac Imobiliare. Dezvoltatorul este responsabil pentru realizarea rețelelor de utilitate publică, respectiv apă, canalizare, electricitate și gaz. În plus, acesta va amenaja strada Deliblata, va lărgi trotuarul de pe bulevardul 1 Decembrie 1918 și va modifica intersecția Deliblata – bulevardul Eroilor.

Exit mobile version