
Un instalator a coborât în subsolul unui bloc pentru niste verificări și a dat de trupul neînsuflețit al unui bărbat.
La fața locului au ajuns imediat echipaje ale poliției si pompierilor.
Oamenii legii au început cercetările, iar cadavrul, aflat deja în descompunere, a fost preluat și transportat la IML pentru stabilirea cauzelor decesului.
„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 4 Timișoara, care au confirmat cele sesizate. Întrucât persoana se afla într-o zonă greu accesibilă, a fost solicitat sprijinul pompierilor pentru evacuarea acesteia.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea identității bărbatului și a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun„, transmit reprezentantii IPJ Timis.