Eveniment

Crima din Cenei: Minorul de 13 ani, luat de la părinți; nu au respectat obligațiile DGASPC și au fost decăzuți din drepturi

Părinții minorului de 13 ani implicat în crima din Cenei au fost decăzuți din drepturi, iar băiatul a fost luat din familie de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGSAPC) Timiș.

Potrivit DGASPC Timiș, instituția a apelat la instanță deoarece nu au fost respectate recomandările specialiștilor.

Minorul fusese încredințat familiei, zilele trecute, care trebuia să-l supravegheze, dar au fost încălcate prevederile legale.

”Având în vedere neîndeplinirea, de către familie, a obligațiilor asumate în urma hotărârii Comisiei pentru Protecția Copilului prin care a fost instituită măsura de protecție specială a supravegherii copilului în familie, s-a depus în instanță ordonanța președințială în vederea preluării, în regim de urgență, a minorului. Ordonanța a fost pusa în aplicare joi după-amiaza. Drepturile părintești sunt suspendate până la pronunțarea plasamentului. Minorul va fi evaluat din toate punctele de vedere și i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiștilor”, a declarat vineri, presei, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș, Smaranda Marcu.

Părinților li se solicitase ca băiatul să urmeze școala online, iar mama a dat asigurări că se va prezenta cu copilul la evaluările impuse de specialiști, dar nu a făcut-o.

Comisia pentru Protecția Copilului a cerut instanței să preia de urgență băiatul din familie, iar părinților să le fie suspendate drepturile.

Exit mobile version