Spitalul Județean Timișoara va găzdui miercuri, de la ora 18:00, în Amfiteatru, proiecția documentarului ‘Timișoara: Decembrie 1989’, intrarea fiind liberă.
Potrivit unui comunicat transmis luni de unitatea medicală, după proiecție, publicul este provocat să răspundă la întrebarea: ‘Ca participanți la Revoluția Română, cum vă simțiți azi, când o jumătate dintre români consideră că se trăia mai bine în dictatură?’.
Invitați vor fi actorul Doru Iosif, cineaștii Lucian Ionică și Gheorghe Șfaițer, scriitorii Viorel Marineasa, Florian Mihalcea și Marcel Tolcea, moderator fiind Doru Botoiu.
Revoluția apare în documentar nu ca scenă eroică, ci ca o acumulare de frici personale și acte spontane de curaj. Filmul nu oferă răspunsuri, nu urmărește să explice geopolitic sau ideologic evenimentele. Interesul său este mai curând moral – cum se confruntă oamenii cu violența, cum se naște solidaritatea, cum se manifestă libertatea în primele ei secunde fragile, se arată în comunicat.
Apărut în 1993, filmul ‘Timișoara: Decembrie 1989’ al lui Ovidiu Bose Paștina (1956-2006) este una dintre acele lucrări cinematografice care resping orice artificiu și aleg să rămână, cu o încăpățânare etică, în teritoriul memoriei brute. Filmul nu reconstruiește, nu dramatizează, nu umple goluri prin stilizare; dimpotrivă, lasă materialul istoric să respire cu o sinceritate rareori întâlnită în documentarele despre Revoluția Română. Rezultatul este o experiență sobru-poetică, în care gălăgia istoriei se convertește în mărturie intimă.
Potrivit sursei citate, austeritatea vizuală transformă documentarul într-un film-mărturie, a cărui forță nu vine din tehnică, ci din tăceri, priviri, ezitări și cuvinte rostite cu un amestec de frică, furie și neîncredere. Ceea ce diferențiază filmul de altele este modul în care reușește să umanizeze un moment istoric atât de comentat și politizat.
Relevanța documentarului nu a scăzut în timp. Filmul funcționează astăzi atât ca document istoric, cât și ca avertisment asupra felului în care memoria colectivă poate fi estompată sau instrumentalizată. Paștina reușește să surprindă un moment în care adevărul era încă la vedere, nefiltrat de versiuni oficiale sau de mitologii ulterioare.
Lipsit de ostentație, dar încărcat de o putere emoțională discretă, filmul reușește să redea Revoluția de la Timișoara prin prisma celor care au trăit-o, nu prin cea a celor care au explicat-o ulterior. Este un film care nu se uită ușor și care își cere, de fapt, nu doar vizionarea, ci și reculegerea.