
Guvernul a completat, în ședința de joi, legislația pentru derularea programului național ‘Masă sănătoasă’, astfel încât aproape 515.000 copii care urmează cursuri la grădiniță și în învățământul preuniversitar vor beneficia în acest an de o masă caldă sau un pachet alimentar.
Printr-o hotărâre, a fost aprobată repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2025 pentru finanțarea Programului național ‘Masă sănătoasă’.
‘Guvernul a completat legislația pentru derularea acestui program care vizează reducerea abandonului școlar și care a fost dezvoltat de la an la an astfel încât, în 2025, ajunge în 1.462 de unități de învățământ. Fondurile de peste 1,1 miliarde de lei cuprinse inițial în buget au fost astăzi repartizate prin hotărâre de guvern comunităților locale. Pentru asigurarea continuității, unitățile incluse în 2024 vor continua implementarea și în anul școlar 2024 – 2025, iar programul va fi extins treptat, astfel încât, până la începutul anului școlar 2029 – 2030, să fie aplicat la nivel național’, a informat Guvernul.
În România, 1.462 de școli vor participa la acest program, beneficiind de o alocare bugetară de 1.135.654 de lei. Numărul estimat de preșcolari și elevi care vor primi zilnic o masă la școală este de 514.700, cu 75.074 mai mulți față de 2024.
În județul Timiș, 13.472 de elevi vor primi o masă gratuită la școală. Cele 40 de școli din județ, care fac parte din program, vor beneficia de un buget total de aproape 30 de mii de lei.
Unitățile de învățământ din Timiș care fac parte din programul național „Masă Sănătoasă” și numărul estimat de beneficiari:
- Școala Gimnazială Saravale – 421 beneficiari
- Școala Gimnazială Birda – 188 beneficiari
- Școala Gimnazială Sânmihaiu Român – 814 beneficiari
- Școala Gimnazială Uivar – 270 beneficiari
- Școala Gimnazială Pișchia – 279 beneficiari
- Școala Gimnazială Șag – 503 beneficiari
- Școala Gimnazială Chevereșu Mare – 150 beneficiari
- Școala Gimnazială Mașloc – 301 beneficiari
- Școala Gimnazială Iecea Mare – 245 beneficiari
- Școala Gimnazială Teremia Mare – 345 beneficiari
- Școala Gimnazială Fârdea – 100 beneficiari
- Școala Gimnazială Ghilad – 225 beneficiari
- Școala Gimnazială ”Nicolae Groza” Fibiș – 178 beneficiari
- Școala Gimnazială Curtea – 122 beneficiari
- Liceul Teoretic Peciu Nou – 737 beneficiari
- Liceul Tehnologic ”Sfântu Nicolae” Deta – 830 beneficiari
- Școala Gimnazială Tormac – 265 beneficiari
- Școala Gimnazială Pietroasa – 133 beneficiari
- Școala Gimnazială ”Sorin Leia” Tomești – 99 beneficiari
- Școala Gimnazială Racovița – 228 beneficiari
- Școala Gimnazială Dumbrava – 245 beneficiari
- Liceul Teoretic ”Sfinții Kiril și Metodii” Dudeștii Vechi – 489 beneficiari
- Școala Gimnazială Comloșu Mare – 500 beneficiari
- Școala Gimnazială ”Nastor Opreanu” Sânnicolau Mare – 650 beneficiari
- Școala Gimnazială Banloc – 251 beneficiari
- Școala Gimnazială Sudriaș-comuna Traian Vuia – 186 beneficiari
- Liceul Tehnologic ”Traian Grozăvescu” Nădrag – 265 beneficiari
- Școala Gimnazială Jimbolia – 770 beneficiari
- Liceul Teologic Ortodox ”Sfântul Antim Ivireanul” Timișoara – 658 beneficiari
- Școala Gimnazială Foeni – 144 beneficiari
- Școala Gimnazială Tomnatic – 336 beneficiari
- Școala Gimnazială Nițchidorf – 138 beneficiari
- Școala Gimnazială Denta – 236 beneficiari
- Școala Gimnazială Criciova – 170 beneficiari
- Școala Gimnazială Cenei – 251 beneficiari
- Școala Gimnazială Margina – 234 beneficiari
- Școala Gimnazială Variaș – 581 beneficiari
- Școala Gimnazială Checea – 267 beneficiari
- Școala Gimnazială Izvin – 299 beneficiari
- Școala Gimnazială Cenad – 369 beneficiari