
Acțiunea de protest s-a desfășurat în fața prefecturii, la orele prânzului. Au participat câteva sute de polițiști, polițiști de frontieră, polițiști de penitenciar și alți angajați ai structurilor de ordine publică. Aceștia au scandat „Hoții, hoții!” și „Mincinoșii”, au defilat cu mesaje împotriva guvernului, premierului Marcel Ciolacu și ministrului de Interne Cătălin Predoiu.
„Principala noastră revendicare este această escrocherie care s-a făcut prin aplicarea «ordonanței trenuleț», OUG 156/2024, prin care polițiștilor care lucrează în ture serviciu și cei care fac ore suplimentare pentru a asigura cetățenilor liniște și ordine publică li s-a tăiat sporul. Și nu este spor propriu-zis, până la urmă. Este o majorare salarială, sâmbătă și duminică și de sărbători legale. Această majorare salarială se aplică în toate unitățile de stat și cele private, acolo unde sunt contracte colective de muncă.
Este o prevedere din codul muncii prin care angajatorul este obligat să plătească anumite sume în plus celor care – în loc să stea cu familia de sărbătorile legale, sâmbete și duminici acasă – desfășoară activități pentru a asigura cetățenilor ordinea și liniștea publică de care este nevoie atât de mult”, a declarat pentru Tion Viorel Popa, președintele SNPPC Poliția de Frontieră Timiș.
Invocând incidentul violent de la Urziceni de zilele trecute, acesta s-a arătat nemulțumit și de lipsa de personal și, în mod special, de faptul că meseria nu mai este văzută ca una de vocație. Cât despre Poliția de Frontieră, președintele de sindicat a subliniat că misiunea nu este ușoară România trebuind să asigure frontiera externă a Uniunii Europene.
foto: Tion
Dacă nu apare „nimic concret” ar putea urma și greva
Până acum, au venit doar promisiuni, dar „nimic concret” pentru modificarea OUG-ului. Polițiștii cer plata sporurilor și pentru perioada de la 1 ianuarie până la aplicarea modificării. Dacă situația se menține la fel, ar putea fi programate și alte măsuri de protest, inclusiv cea de grevă, deși aceasta ar reprezenta complicații serioase.
„Au fost promisiuni ale premierului Ciolacu, prin care ne-a spus că se va rezolva această situație. Într-adevăr, au recunoscut că nu este normal, dar nimic concret. Ordonanța de urgență de a modifica OUG 156 încă nu s-a adoptat. Ce am înțeles, pe surse, ca să zic așa, că încă nu a ajuns la Senat, este undeva pe la Comisiile de la Senat această ordonanță de urgență. (…)
Dacă nu vine nicio măsură, continuăm protestele și o să adoptăm și alte măsuri de protest mult mai «la obiect», inclusiv până acolo încât să facem grevă. Nu-i așa, dreptul la grevă s-a născut printr-o grevă. Deși nu avem voie să facem grevă, probabil că, dacă în continuare politicienii nu o să se aplece la drepturile noastre, o să facem și grevă până la urmă”, ne-a mai declarat președintele SNPPC Poliția de Frontieră Timiș.
Următoarea acțiune de protest este programată peste o săptămână. Potrivit liderilor protestului, atunci se așteaptă o prezență de câteva mii de participanți.
Vă amintim, acțiunile de protest ale angajaților Ministerului Afacerilor Interne au început încă din ianuarie, inițial doar la București. Liderii sindicatelor de la nivel național s-au plâns că, pe lângă măsurile care afectează mai multe categorii de bugetari, „ordonanța trenuleț” taie și sporurile polițiștilor și celorlalți angajați de ordine publică.