Eveniment

Premianți UVT la Gala Burselor ANIS 2025

În spațiul academic al Aulei „Carmen Sylva” a Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași (TUIASI), miercuri, 12 noiembrie 2025, a avut loc a opta ediție a  Galei Burselor ANIS. În cadrul evenimentului, cadre universitare, doctoranzi, companii din industrie și voci recunoscute din educație s-au reunit pentru a celebra inovația în mediul academic. Gala a marcat înscrierea a 87 de proiecte, dintre care juriul a apreciat 37 de finaliști din 23 de centre universitare și a acordat 25 de burse în valoare de 5.000 de euro fiecare, oferite de companiile membre ANIS. Premiile au fost acordate pe principiul rolului important asumat de concurenți în procesul de transformare a educației prin tehnologie, susținând pe mai departe misiunea Burselor ANIS – formarea unei generații de profesioniști care inspiră și inovează.

Cercetătorii de la Universitatea de Vest din Timișoara confirmă performanța și competitivitatea activităților de cercetare pe care le dezvoltă prin obținerea a două premii la Gala Burselor ANIS Romania 2025.

Suntem onorați să îi felicităm pe colegii noștri, Gabriel Pascu, de la Facultatea de Fizică și Matematică din UVT, și Darius Galiș, de la Facultatea de Informatică din UVT, distinși la Gala Burselor ANIS 2025. Gabriel Pascu a fost premiat la secțiunea „Quantum Computing”, iar Darius Galiș la secțiunea „Cybersecurity”, întrunind astfel recunoașteri care confirmă excelența și potențialul tinerilor cercetători UVT în domeniile tehnologice emergente.

 

În cadrul Galei, au mai fost nominalizați și Cătălin-Andrei Ciriță (finalist la secțiunea „Cybersecurity”) și Emanuel Covaci (finalist la secțiunea „Artificial Intelligence/Machine Learning”), consolidând prezența puternică a UVT în competiția națională dedicată inovației și cercetării în IT.

 

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Gala Burselor ANIS 2025 nu a fost doar despre premii. A fost despre curaj, viziune și comunitate, despre cum universitățile și industria construiesc împreună viitorul digital al României. Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara trăiește din nou un autentic sentiment de mândrie pentru aprecierile primite de tinerii talentați care au reprezentat UVT în acest prestigios eveniment, cei care transformă ideile în realitate și inspiră întreaga comunitate.”

 

ANIS – Asociația patronală a industriei de software și servicii – reunește o comunitate puternică a firmelor de tehnologie, propunându-și crearea unei strânse cooperări între companii, guvern, autoritatea publică și mediul academic, în scopul dezvoltării potențialului industriei high-tech românești și a calității sistemului educațional în domeniile STEM. Principiile care ghidează ANIS sunt: transparența, integritatea și accesul egal la resurse și educație.

 

Exit mobile version