
Administrația locală și județeană iau măsuri de reducere a consumului de energie electrică în contextul crizei actuale din acest domeniu, astfel că Primăria Timișoara va opri temporar iluminatul arhitectural, iar Consiliul Județean (CJ) Timiș va folosi mai mult lumina naturală, în instituțiile subordonate.
În Timișoara, iluminatul electric este deja unul inteligent, pe zeci de bulevarde funcționând leduri care își modifică intensitatea în funcție de prezența umană sau a autovehiculelor.
‘Oprim temporar iluminatul arhitectural, pentru a reduce consumul de energie. Dar economisim deja pentru că am modernizat sistemul de iluminat public. Avem peste 70 de bulevarde și străzi cu leduri și sistem de telegestiune (circa 4.000 de unități de iluminat – n.r.). Scădem deja de un an consumul în trepte fără să afectăm siguranța celor care circulă în oraș. Și Parcul Botanic are acest sistem. De la ora 23:00 până la miezul nopții, intensitatea luminoasă e la 70%, apoi până la 04:00 este la 50%, de la 04:00 la 06:00, din nou crește la 70%. De la ora ora 06:00 e la 100% până la răsăritul soarelui, în funcție de anotimp’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Silvana Andreaș.
Marți, Primăria a oprit iluminatul arhitectural la opt biserici ortodoxe și romano-catolice, între care și la Catedrala Mitropolitană, dar și la Opera Națională Română din Timișoara. Aceeași măsură va fi aplicată și altor 20 de clădiri iluminate cu reflectoare electrice, urmând ca reluarea iluminatului acestora să aibă loc când nu va mai fi nevoie de măsuri de economisire a energiei.
‘În spitalele subordonate municipalității, sistemele de climatizare din saloane și celelalte utilități care consumă energie funcționează în parametrii obișnuiți’, a precizat Silvana Andreaș.
CJ Timiș ține cont de recomandarea privind reducerea voluntară a consumului de energie electrică, în special în intervalele de vârf.
‘În acest sens, folosim cu prioritate lumina naturală și reducem iluminatul artificial, acolo unde condițiile permit, limităm funcționarea echipamentelor care nu sunt necesare activității curente și utilizăm responsabil sistemele de climatizare. Măsurile aplicate nu afectează programul cu publicul sau activitatea instituției’, a explicat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al administrației județene, Loredana Lungu.