Din oras

Primarul Fritz, despre Ștrandul Termal: foștii concesionari, au lăsat acolo efectiv prăpăd, deci trebuie refăcut din temelii

Ștrandul Tarmal are mai multe probleme decât s-a crezut inițial, astfel că redeschiderea lui a tot fost amânată. Primarul a transmis că speră ca măcat bazinul să fie deschis în această vară.

„La ștrandul termal am avut o surpriză negativă pe partea de patrimoniu. Ne-am trezit că o parte din clădiri nici nu erau intabulate. Trebuia să facem ridicări topo, intabulare. A durat mult mai mult decât ne-am fi dorit.

Acuma avem de la Horticultura un proiect de investiții în tot ansamblul, destul de costisitor, și va trebui să decidem dacă mergem înainte cu niște reparații mai limitate și să folosim doar limitat un spațiu.

Dacă vă amintiți, când au plecat foștii concesionari, au lăsat acolo efectiv prăpăd, deci trebuie refăcut din temelii, mai ales clădirile. Asta va fi extrem de costisitor și e o investiție pe care, cel mai probabil, noi, ca municipiu, va trebui să ne-o asumăm.

Speranța mea este că da, într-adevăr, vom reuși să deschidem măcar partea de bazin, chiar dacă nu toate clădirile, dar aici arhitecții încă lucrează la diferite scenarii”, a declarat, mai exact, primarul Dominic Fritz.

Vă amintim, între primărie și fostul ocupant al spațiului – firma GPG Company SRL – a existat, în ultimii ani, un lung șir de procese. Până la urmă, după ce s-a ajuns inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că societatea a ocupat fără plată o suprafață de 12.707 metri pătrați din domeniul public, începând cu anul 2014.

În anul 2023, firma GPG Company fusese obligată să plătească primăriei 7,5 milioane lei, plus încă 31.121 euro/lună până la eliberarea spațiului. Decizia, de fapt, fusese luată în 2021 de Tribunalul Timiș și doar confirmată de ÎCCJ. În paralel, a existat și o acțiune în instanță pentru evacuarea necondiționată, care a fost inițiată de Primărie în iunie 2021 și care a primit decizie definitivă, favorabilă tot municipalității. În baza acesteia, în martie 2024, au și intrat echipele primăriei în fostul Ștrand Termal.

În mai, a fost aprobată și HCL 174/2024, prin care ștrandul a trecut în administrarea societății Horticultura.

În martie, când primăria a preluat ștrandul, reprezentanții primăriei spuneau că acesta urmează să fie redeschis încă din „această vară”. A trecut vara, dar Ștrandul Termal nu s-a mai redeschis. Reprezentanții Horticultura ne spuneau că se face tot posibilul pentru redeschiderea acestuia din sezonul estival 2025.

Exit mobile version