
Mai mulţi locuitori din comuna Cenei, judeţul Timiş, s-au adunat la locuinţa familiei unuia dintre băieţii implicaţi în uciderea lui Mario Berinde şi au cerut ca părinţii să îl scoată afară pe băiat. Oamenii au aruncat cu făină şi ouă în uşa apartamentului în care locuieşte familia, iar la faţa locului au intervenit forţele de ordine.
Oamenii erau convinşi că băiatul de 15 ani, Robert Boşca, implicat în uciderea lui Mario Berinde, se află în locuinţa familiei, aşa că s-au adunat în faţa imobilului şi au început să arunce cu făină şi ouă.
Ei au strigat ”Mută-te de aici, criminalule!”.
Băiatul, însă, a fost luat în custodia autorităţilor, iar părinţii au chemat Poliţia.
Mama băiatului a spus că fiul ei a fost ameninţat cu moartea ca să-i ajute pe ceilalţi implicaţi în crimă şi că nici nu ştie unde este ţinut de autorităţi acum băiatul ei. Ea a mai precizat că nu intenţionează să se mute din Cenei şi i-a îndemnat pe oamenii din localitate să îi lase copilul în pace.
Forţele de ordine au intervenit şi au reuşit să aplaneze conflictul.
În data de 18 septembrie, judecătorii de la Tribunalul Timiş au anunţat primele condamnări în cazul crimei de la Cenei de la începutul anului.
Doi dintrei cei trei copii implicaţi în uciderea lui Mario Berinde, băiatul de 15 ani omorât, incendiat şi îngropat, au primit sentinţe. Cel de-al treilea, care avea doar 13 ani, nu răspunde penal şi e internat într-un centru specializat.
Daniel Manolache (15 ani) a primit o pedeapsa de 15 ani de închisoare cu executare, după ce a fost judecat pentru omor calificat şi profanare de cadavre.
Celălalt băiat, complicele său, Robert Boşca (15 ani), judecat pentru profanare de cadavre şi favorizarea făptuitorului, a primit o măsura educativă neprivativă de libertate, de 6 luni, în care va fi supravegheat zilnic, şi interdicţia de a se apropia de familia victimei sau de complici.
Ca măsură suplimentară, magistraţii au decis ca familiile celor doi să plătească părinţilor lui Mario Berinde 1 milion de lei despăgubiri morale.
Decizia judecătorilor nu este definitivă şi poate fi atacată.
În seara zilei de 19 ianuarie, prietenii lui Mario Berinde, au aşteptat momentul potrivit şi l-au ucis pe acesta. L-au lovit cu o toporişcă şi un cuţit, până s-a prăbuşit la pământ. I-au incendiat trupul şi l-au îngropat în grădina casei unuia dintre copii.