In vizor

Reacţia Inspectoratului Şcolar, după ce o fată de 14 ani a născut acasă: protejarea dreptului la educaţie al elevelor gravide şi al elevilor părinţi reprezintă o prioritate esenţială a sistemului educaţional din România

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș au reacționat în urma nașterii unei eleve de clasa a VII-a din Lugoj, care a dat naștere acasă unui băiețel, subliniind că dreptul la educație al elevilor părinți este o prioritate în sistemul educațional din România.

”În dimineața zilei de 15 ianuarie 2025, o elevă de 14 ani din județul Timiș a născut un copil. Momentul venirii pe lume a unei ființe umane ar trebui să fie sărbătorit ca un miracol al vieții. Totuși, circumstanțele în care s-a născut acest copil ridică întrebări. Este giur că putem avea opinii diverse, dar merităm să ne întrebăm cum a ajuns un copil de 14 ani să nască, fără ca adulții din jur să fi avut certitudini cu privire la starea ei sau la experiența dificilă prin care trece. Experiența acestei tinere ar trebui să ne facă să reflectăm asupra rolului nostru, ca adulți implicați în educarea copiilor. Este esențial să ne gândim la valorile pe care le transmitem și să fim prezenți în viața lor. Trebuie să acceptăm că suntem mentorii lor și sprijinul lor, indiferent de situațiile dificile în care se află din cauza deciziilor mai puțin fericite pe care le iau”, a transmis Cosmina Oros, inspector școlar în cadrul ISJ Timiș.

Conform sursei citate, legea învățământului preuniversitar susține elevii părinți.
 
”Referitor la cadrul normativ, este important să ne amintim că protejarea dreptului la educație al elevelor gravide și al elevilor părinți este o prioritate esențială a sistemului educațional din România. În acest sens, Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar și Regulamentul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 5726/2024 oferă un cadru normativ solid destinat sprijinirii acestor categorii vulnerabile, având în vedere măsuri adaptate și incluzive. Prevederile acestor acte normative asigură continuitatea educației, prevenirea abandonului școlar și integrarea echitabilă în comunitatea școlară”, a afirmat Cosmina Oros.

Cosmina Oros a subliniat că mesajul transmis constituie un apel la reflecție.

”Mesajul nostru este un îndemn la reflecție către toți adulții. Sublineem importanța crucială pe care o avem în formarea unui destin, asigurând că tinerii contemporani au o viață bună și un viitor promițător”, a adăugat Oros.

O adolescentă de 14 ani din municipiul Lugoj a născut la domiciliu, fiind ulterior transportată la spital împreună cu copilul. Medicii au notificat Poliția, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru viol asupra unui minor.

”Din verificările efectuate a reieșit că minora ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite în vara anului 2024 cu un tânăr de 22 de ani”, a comunicat IPJ Timiș.
 
Cercetările continuă de către polițiștii municipiului Lugoj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, într-un dosar penal privind infracțiunea de viol asupra unui minor.

Exit mobile version