Din oras

Robu și Tabără, contre pe tema stadionului. Putea fi gata încă din 2021?

Pe 4 martie s-a împlinit un an de la prima lopată dată pe șantierul Arenei „Eroii Timișoarei”. Pe rețelele de socializare au apărut mai multe postări în legătură cu evenimentul, una dintre acestea aparținându-i fostului primar Nicolae Robu. Supărat pe „concursul de lăudăroșenii între câteva personaje care mai de care mai penibile” și „de dragul adevărului”, acesta a afirmat că, dacă ar fi rămas primar, stadionul ar fi fost gata încă din 2021. Și ar fi avut și 15.000 de locuri, nu puțin peste 10.000.

„Văzând că, în pofida reușitei, după demersuri neobosite, pornite încă din 2012, de a fi făcut să fie inclusă în Planul Național de Investiții, gestionat de CNI, construirea unui nou stadion -Noul Dan Păltinișanu- la Timișoara și inclusiv de a obține finanțare pentru etapele investiționale preliminare, lucrurile avansează acolo inacceptabil de lent, ca Primar, în 2019, am decis să asum construirea cu forțe proprii, pe bugetul local, a unui stadion mai mic, unul de cca 15.000 de locuri”, spune Robu.

Apoi, acesta vorbește despre cronologia din spatele intenției sale. Pe scurt, locația stadionului a fost stabilită în 2019 prin HCL, iar studiul de fezabilitate a fost licitat, atribuit către SC KAT CONCEPT DESIGN SRL, finalizat și aprobat între ianuarie și august 2020. Din documentație ar fi reieșit o capacitate: 15.160 locuri, o durată a lucrărilor de construire de 12 luni și un preț de 23,4 milioane de euro.

„Eu și colegii de echipă aveam în plan ca în toamna lui 2020 să lansăm licitația pentru achiziția la pachet a elaboratorului Proiectului Tehnic și a executantului lucrărilor efective de construire, iar apoi, în 2021 și 2022, să finanțăm execuția, astfel încât stadionul să fie gata pe parcursul anului 2022 și în uz în anul 2023, anul de Capitală Culturală Europeană”, mai spune Robu.

La două zile distanță, Cosmin Tabără, cel care ca viceprimar a fost responsabil de proiect, îi răspunde lui Robu. Pe scurt, acesta spune că Robu doar „împroșcă cu noroi”. Amintește, printre altele, că studiul de fezabilitate lăsat moștenire de administrația Robu era fără aviz ISU și depășit, dovadă fiind faptul că proiectarea și execuția au trebuit scoase la licitație de mai multe ori, până la urmă contractul fiind atribuit doar după reducerea numărului de locuri ale viitoarei arene.

„După cum afirmă dl Robu, anul 2021 e anul în care, din bugetul local, domnia sa ar fi construit stadionul LEGO dar și maternitatea de 80 de milioane de euro. Povești de adormit copiii. În mandatul lui făcea credite să plătească gazul pentru un contract de pe o zi pe alta. Vă amintiți? Dl Robu nici nu avea intenția și nici posibilitatea de a construi stadionul LEGO în 2021. Cu toate acestea, am spus mereu ca locația stadionului era aleasa de dumnealui, iar studiul de fezabilitate a fost realizat tot atunci.

Stadionul avea un SF (studiu de fezabilitate) făcut care nu ar fi primit niciodată aviz ISU. Era prevăzută construcția la o distanță de 4 metri față de clădirea Optica, iar legea cere o distanță suficientă pentru trecerea mașinilor de intervenție, adică peste 8 metri. SF-ul prevedea doar două vestiare, nu patru, cât cer normele UEFA 4! O singură sală de warm-up… și multe alte deficiențe. Era un SF care nici măcar nu fusese plătit integral, ultima plată fiind făcută în 2021.
Dar, și în aceste condiții, am scos la licitație acest SF la o capacitate de 9.000 de locuri, la prețul de aproximativ 17 milioane de euro, cât era prevăzut SF-ul la capacitatea de 15.000 locuri. Nimeni nu s-a arătat interesat pentru a depune oferta.

Prețurile se triplaseră sau chiar se înmulțiseră de patru ori în 2021! Vă rog să vă amintiți realitatea de atunci. Am reactualizat SF-ul cu aceeași firmă contractată de Robu. La capacitatea de aproximativ 15 000 de locuri, stadionul ajungând la o valoare de 45 milioane de euro, sumă care nu putea fi suportată de bugetul local la acea dată și nu am fi primit girul să mergem mai departe”, explică Tabără.

După discuții cu oamenii implicați în fotbal, s-a ajuns la o capacitate de 10.300 de locuri, cu un cost de aproximativ 22 milioane de euro, iar de abia la a treia licitație au venit oferte. Patru la număr, dintre care a fost aleasă cea a firmei Tehnodomus și a subcontractanților.

„Este cel mai ieftin stadion care se construiește în prezent în țară, cu un cost de 2.200 euro/scaun, în condițiile în care toate celelalte se construiesc cu peste 3.000 euro/scaun. (…) În condițiile construcției stadionului Dan Păltinișanu, unul de lux, nu se justifică un alt stadion de capacitate mai mare.

Așadar, să fim realiști, nu ipocriți. Ca să înțelegeți, e ca la fotbal: din tribună, poți spune orice, domnule Robu! Pe teren, lucrurile stau altfel. Înțeleg critica, o fac și eu, dar atitudinea dumneavoastră, răutatea și ura cu care împroșcați cu noroi în oricine îndrăznește să aibă o altă părere, termenii pe care îi folosiți nu fac cinste omului politic, profesorului universitar sau fostului rector al unei universități de anvergura Politehnicii”, conchide și Tabără.

Ulterior, Nicolae Robu a venit cu o scurtă replică. Practic, nu comentează subiectul, dar îl atacă pe Tabără și spune că „din respect” pentru urmăritori și „față de mine însumi”, se oprește cu discuția aici.

A postat, totuși, un videoclip cu „ce s-ar fi făcut cu mine ca primar în 2021 și 2022”.

„Scurtă replică d-lui Cosmin Tabără la mizeriile cu care a poluat Facebook-ul (a câta oară?!) prin postarea de astăzi:

1. Acest personaj este unul dintre cei mai lipsiți de caracter oameni pe care i-am întâlnit. În plus, este nu numai de o incompetență rară, dar mai grav, profund incapabil, «calități» dovedite din plin cu ocazia exercitării funcției de Viceprimar
2. Dezavuat în PNL, unde cu altceva decât cu lucrături subterane la adresa președinților de filială, respectiv de organizație municipală Timișoara, nu se ocupă, după patru ani de promovare, inclusiv bine plătită, dovedită complet sterilă -a stat și stă constant la 6-7% -, încearcă acum disperat să rămână în atenția publică prin atacuri la adresa mea, că, deh, dacă ar scrie despre unde și cum și-a făcut studiile sau despre alte «performanțe» ale sale, n-ar suscita chiar niciun interes
3. Din respect față de dv, cei peste 82.000 de urmăritori ai prezentei pagini, dar și față de mine însumi, mă opresc aici. Un asemenea personaj chiar nu merită mai mult!”, a scris Robu.

Exit mobile version